Ce funcții îndeplinește magneziul în organism?
Magneziul este un mineral esențial care nu poate fi produs de organismul însuși. De aceea trebuie să ingerăm o cantitate adecvată prin intermediul alimentelor.
Aproximativ 25 de grame sunt stocate în corpul uman, dintre care cea mai mare parte (aproximativ 60%) de magneziu este stocată în oase. Prin urmare, scheletul nostru este cel mai mare rezervor de magneziu din organism. Mușchii necesită încă 30% din magneziu, în timp ce restul este stocat în țesuturile moi.
Magneziul este implicat în numeroase procese din corpul nostru. Toate funcțiile asociate cu procesarea și furnizarea de energie sunt posibile doar datorită acestui mineral, deoarece este implicat ca și constituent al enzimelor sau ca și coenzimă. De fapt, organismul nostru nu ar putea folosi deloc grăsimile sau carbohidrații pentru producerea de energie fără magneziu.
În plus, asigură stabilitatea pereților celulari și controlează permeabilitatea acestora. Magneziul stabilizează, de asemenea, potențialul de repaus al celulelor nervoase și musculare excitabile, precum și al celulelor nervoase ale sistemului nervos autonom.
Mineralul joacă, de asemenea, un rol în rezistența oaselor și este chiar necesar pentru eliberarea de hormoni. Doar o concentrație suficientă de magneziu poate asigura funcționarea tuturor mușchilor - inclusiv a mușchiului cardiac.
Prin urmare, nu este fără motiv că magneziul este denumit și „mineral pentru oase și mușchi”.
În concluzie, se poate spune că menținerea sănătății și funcției tuturor celulelor, oaselor, dinților, țesuturilor și organelor noastre depinde de un aport adecvat de magneziu.
Cât de mare este necesarul zilnic de magneziu?
În medie, conținutul de magneziu pentru adulții sănătoși este indicat de Societatea Germană de Nutriție (DGE) la 300-400 mg zilnic:
| Vârstă | Conținut masculin/de magneziu | Conținut de magneziu/feminin |
|---|---|---|
| 1 până la 4 | 80 mg/zi | 80 mg/zi |
| 4 până la 7 | 120 mg/zi | 120 mg/zi |
| 7 până la 10 | 170 mg/zi | 170 mg/zi |
| 10 până la 13 | 230 mg/zi | 250 mg/zi |
| 13 până la 15 | 310 mg/zi | 310 mg/zi |
| 15 până la 19 | 400 mg/zi | 350 mg/zi |
| 19 până la 25 | 400 mg/zi | 310 mg/zi |
| 25+ | 350 mg/zi | 300 mg/zi |
Cauzele deficitului de magneziu
Un deficit de magneziu (hipomagneziemie) poate avea multe cauze. Acestea pot varia de la absorbție insuficientă prin nutriția noastră, absorbție (resorbție) perturbată a magneziului, euexcreție crescută de magneziu sau conținut crescut de magneziu în situații de stres.
- Nutriţie: Întrucât organismul nostru nu poate produce magneziu singur, trebuie să ne asigurăm că ingerăm suficient magneziu prin intermediul alimentelor. O dietă unilaterală sau dezechilibrată sau anumite tipuri de diete pot duce la un deficit de magneziu.
Gătitul îndelungat al mâncărurilor poate duce la pierderea unei părți din magneziu în apa de gătit. De asemenea, conținutul de magneziu din alimentele extrem de procesate sau din produsele gata preparate poate fi redus. Consumul crescut de alcool sau cafea poate contribui, de asemenea, la creșterea excreției de magneziu. - Sport și solicitări fizice intense: Corpul pierde minerale prin transpirație în timpul sportului sau al altor solicitări fizice intense – acest lucru este valabil și pentru magneziu.
Cu cât sarcina fizică este mai mare, cu atât mai mult magneziu va fi excretat.
În același timp, există o cerere crescută de energie la nivelul mușchilor, în special în timpul efortului fizic. Adenozin trifosfatul (ATP) este purtătorul de energie al organismului, care este legat de magneziu în mușchi. De aceea, este deosebit de important ca persoanele active fizic să fie atente la înlocuirea acestui mineral. - Stres: Din păcate, stresul este destul de obișnuit pentru mulți oameni astăzi. Ar trebui să fie, de fapt, doar o scurtă stare de alertă pentru organism, esențială pentru supraviețuire pentru strămoșii noștri.
În anumite situații de stres, corpul nostru eliberează hormoni precum adrenalina și cortizolul, ceea ce, la rândul său, determină creșterea consumului de magneziu - deoarece mineralul reglează eliberarea acestor hormoni de stres.
Se poate produce un cerc vicios dacă nu este disponibil suficient din „mineralul antistres”: stresul consumă magneziu, ceea ce, la rândul său, duce la o excreție crescută de magneziu. - Sarcina și alăptarea: Pe lângă magneziu, mulți nutrienți sunt din ce în ce mai necesari în timpul sarcinii și alăptării. Concentrația de magneziu din plasma sanguină poate scădea în special în ultimul trimestru de sarcină. Femeile însărcinate ar trebui să consume zilnic 310 mg de magneziu pentru a obține un efect protector împotriva complicațiilor.
Necesarul în rândul mamelor care alăptează crește la 390 mg zilnic, deoarece bebelușul trebuie să primească magneziu și prin laptele matern. - Boli și medicamente: Anumite boli sau tulburări de absorbție pot duce la faptul că magneziul din alimente nu poate fi absorbit suficient din intestine. De exemplu, bolile inflamatorii intestinale, cum ar fi boala Crohn sau boala celiacă, pot duce la un deficit de magneziu.
O deficiență a acestui mineral poate fi cauzată și de o excreție crescută de magneziu, de exemplu din cauza unor boli metabolice precum diabetul zaharat, hipertiroidismul sau alte boli gastrointestinale.
Unele medicamente pot contribui, de asemenea, la dezvoltarea unui deficit de magneziu. De exemplu, acestea includ diureticele, pilula contraceptivă sau cortizonul.
Dar nu în ultimul rând, o deficiență de magneziu poate fi, de asemenea, legată genetic - totuși, acest lucru este rar cazul.
Simptome ale deficitului de magneziu - crampa la gambă
Organismul nostru are nevoie de magneziu deoarece acesta îndeplinește funcții esențiale în organism. Aproximativ 300 de enzime depind de ajutorul mineralului – acesta stabilizează scheletul și joacă un rol major în transmiterea stimulilor de la nervi la mușchi. Și, în mod firesc, este indispensabil pentru contracția musculară.
Întrucât magneziul este esențial pentru atât de multe funcții diferite ale organismului, o deficiență de magneziu și efectele sale nu pot fi de obicei limitate la un singur simptom. Mai mult, o deficiență de magneziu poate deveni vizibilă doar după ani sau decenii și poate duce la simptome perceptibile. Însă crampele la gambe, în special noaptea sau în timpul sportului, se numără printre cele mai frecvente simptome ale unui aport insuficient de magneziu.
Toate celelalte crampe musculare, spasmele pleoapelor, tensiunile, vertijul, migrenele sau mâinile și picioarele reci pot fi, de asemenea, un indiciu al unui deficit al mineralului. Senzații mai puțin tangibile, cum ar fi neliniștea, slăbiciunea, insomnia sau susceptibilitatea la stres, pot fi, de asemenea, simptome însoțitoare ale unui aport insuficient de magneziu.
Însă o deficiență de magneziu nu trebuie să fie neapărat cauza tuturor acestor simptome fizice. Este posibilă și o situație deficitară de aprovizionare sau un blocaj pe termen scurt. Însă oricine prezintă simptome mai frecvente ale unui nivel scăzut de magneziu ar trebui, de preferință, să consulte un medic pentru a clarifica cauza.
Diagnosticul deficitului de magneziu
Deficiența de magneziu este de obicei diagnosticată de un medic pe baza simptomelor și a istoricului medical. Se efectuează un test de sânge pentru a măsura nivelul de magneziu al unei persoane. Dar este dificil să se diagnosticheze o deficiență de magneziu într-un stadiu incipient doar prin analiza valorilor sanguine.
Aproximativ 59% din magneziu se găsește în țesutul osos, în timp ce 40% se află în mușchi și celule somatice. Doar 1% din magneziu este conținut în serul sanguin.
În cazul unui deficit, organismul eliberează inițial magneziul din aceste depozite endogene. Țesutul osos servește ca depozit pe termen lung, în timp ce organele și mușchii servesc ca depozite rapide – nivelurile sanguine rămânând inițial constante. Un deficit de magneziu devine vizibil în măsurarea nivelului sanguin doar atunci când rezervele din oase și mușchi nu mai sunt umplute corespunzător și magneziul nu mai poate fi eliberat.
Determinarea nivelului de magneziu se face prin intermediul serului sanguin. Valorile normale la adulți sunt între 0,7 și 1,0 mmol/l. Se vorbește despre un deficit de magneziu dacă concentrația de magneziu din sânge a scăzut sub 0,65 mmol pe litru.
Tratamentul deficitului de magneziu
O deficiență de magneziu poate fi adesea tratată printr-o dietă echilibrată și nutritivă; preparatele cu magneziu sunt prescrise în cazul unei deficiențe pronunțate de magneziu.
De exemplu, aici există o gamă largă de forme farmaceutice, de la tablete, comprimate filmate, capsule, comprimate efervescente până la granule în pliculețe. O doză zilnică de 400 mg de magneziu poate fi adesea suficientă pentru a remedia un deficit de magneziu.
Însă pot trece câteva săptămâni până când o deficiență este remediată. În principiu, în cazul unei deficiențe pronunțate de magneziu, ar trebui efectuate cercetări privind cauza.
Consecințele pe termen lung ale deficitului de magneziu
O deficiență pronunțată de magneziu nu se poate manifesta doar prin binecunoscutele consecințe acute neplăcute, cum ar fi crampele la gambe sau oboseala, ci poate duce și la efecte grave asupra sănătății.
Studiile indică o legătură între deficitul de magneziu și riscul unui accident vascular cerebral ischemic (ocluzie vasculară la nivelul creierului).Riscul bolilor cardiovasculare crește și pe termen lung, deoarece hipomagneziemia facilitează procesele inflamatorii care pot constitui riscul apariției unor boli vasculare, cum ar fi infarctul miocardic sau trombozele.
Prevenirea deficitului de magneziu
Întrucât organismul nostru nu este capabil să producă magneziu singur, trebuie să ingerăm în mod regulat și suficient mineralul esențial prin intermediul alimentelor. Magneziul este de fapt conținut în multe alimente.
De exemplu, ne satisfacem majoritatea necesarului de magneziu prin produse din cereale sau băuturi fără alcool. Apele minerale de înaltă calitate pot fi o sursă bună de magneziu. Unele conțin peste 80 mg de magneziu pe litru.
Sursă: Doppelherz Health Knowledge , Fotografie de Steven Lelham pe Unsplash