Albina și dezvoltarea sa din viespi carnivore solitare reprezintă în sine o capodoperă remarcabilă a evoluției. La fel de interesantă este relația dintre om și albină. Mulți cunosc mierea doar ca fiind cel mai natural îndulcitor din lume; ceara din cremele de piele sau din lumânări; polenul, lăptișorul de matcă sau propolisul sunt cunoscute ca „supliment dulce pentru sănătate”.
Albinele, fiind un animal destul de discret, plantele cu flori s-au dezvoltat doar prin polenizarea preferențială a părților plantelor colorate, secretoare de nectar, influențând astfel selectiv lumea vegetală, care atunci consta doar din ferigi, chiparoși și ierburi.
Beneficiile mult mai mari pentru umanitate, cu excepția faptului că albinele produc produse apicole atât de valoroase, constă în performanța lor de polenizare. Aproape întreaga producție de fructe depinde direct de polenizarea albinelor, dar și carnea, ouăle sau laptele sunt posibile prin polenizarea leguminoaselor furajere. În aproape toate culturile pământului și în toate scrierile religiilor lumii, albinei i se acordă locul cuvenit, în multe albine fiind aproape sacră.
Un ținut în care laptele și mierea curg, unde viața este o lingere de miere, sau pur și simplu unde fagurele de miere a devenit proverbial, iar scâncetul este numit regină, indică cât de prețioase au fost și vor fi albinele și produsele lor. Și în întreaga lume, ale umanității ca atare.
Cum se face mierea?
Albinele, cel puțin Albinele melifere europene, pe care le găsim în mod natural la oameni și pe toate continentele, sunt numite în latină Apis mellifera (Honigmacherin) și asta atinge miezul.
Albina pare foarte activă și găsește (sperăm) sucuri dulci de plante în nectariile florilor și uneori și sucul din sita de pe frunze și ace. Prin termeni tehnici vorbim despre surse de nectar florale și extraflorale pentru albine.
Sursele de nectar extraflorale se mai numesc și miere de albine sau rouă de miere și sunt produse de Lachnide și Lecania, care, în căutarea aminoacizilor, excretă excesul de suc din tuburile cernute, care apoi cade pe frunze și este cules de albine dimineața și seara (când este încă umiditate) devine miere.
Fericit este apicultorul (albinele, desigur) când vârfurile copacilor zumzăie. Albinele aduc nectarul familiei lor (albinele sunt o comunitate de frați cu mama lor). 100 mg de nectar includ alimentele care sunt date altor albine acasă sau sunt depuse imediat în celule pentru ca albinele să aibă grijă de ele. Aceste adaosuri fermentează și procesează mierea, astfel încât nectarul se maturizează lent în miere în câteva zile. Zahărul existent este destrămat, apa este îndepărtată și se adaugă enzime până când mierea are mai puțin de 20% apă. Apoi, mierea din celule este acoperită și este coaptă.
Acești faguri copți sunt recoltați la un moment dat, făcuți în mod natural fără albine (aici există posibilități foarte blânde) și apoi dezveliți și învârtiți cu o praștie prin forța centrifugă sau din cauza ușoarei înclinări a celulelor de către presiunea negativă rezultată.
În acest caz, nu se aplică căldură sau nici măcar căldură, deoarece fagurele de miere este deja fierbinte și altfel s-ar crăpa din cauza furnizării de căldură. Atunci ar trebui să goliți și să curățați cu greu pragul și să îl reumpleți și ați fi pierdut fagurele de miere gol și reutilizabil.
Persistă cu încăpățânare opinia că mierea aruncată la rece ar fi un criteriu pentru calitatea mierii. Dar termenul este greșit și provine din perioada în care se presa mierea și te invită literalmente să trișezi. Din motive tehnice, aceasta este întotdeauna aruncată doar la rece. În principiu, se poate prepara o miere mai târziu și totuși se poate scrie pe etichetă „aruncată la rece”, deși mierea ar avea doar calitate industrială. Mierea aruncată este apoi filtrată, adică trece prin propria gravitație prin site cu ochiuri diferite și este curățată de particule de ceară și impurități similare.Tipul de producție a mierii de către albine nu este diferit față de cum era acum milioane de ani, metoda de producție a mierii de către apicultor este practic aceeași de mii de ani. Astfel, mierea este cel mai original îndulcitor de pe pământ.
Temeiul legal pentru miere
Pentru miere este valabilă ordonanța UE privind mierea, care reglementează în mod exemplar traficul cu miere. Mierea nu trebuie să conțină reziduuri (toleranța aici este „zero”) de substanțe care nu se află în miere, conform ordonanței UE privind mierea. Prin urmare, aceasta corespunde unei cerințe de puritate.
Anthony Rossbach Krzysztof Niewolny